După 6 luni am aceleaşi trăiri : Moldova mă doare

Posted on 16. Oct, 2009 by editor in Opinii | Vizualizări: 1.629

Am protestat paşnic la 7 aprilie 2009 alături de mii de tineri din Moldova. Am fost maltrataţi, torturaţi, omorâţi chiar, pentru simplul fapt că dorim o Moldovă nouă, fără comunism şi dictatură. De la 7 aprilie, strigătul de disperare a fost reprezentat de harta însângerată a Republicii Moldova, ca o rană deschisă, pe spatele meu. Ceea ce am trăit la 7 aprilie, m-a marcat pentru toată viaţa. Şi acum, 6 luni mai târziu, am aceleaşi trăiri : Moldova mă doare. Când ştiu că sute de familii, mii de cetăţeni au suferit şi suferă încă din cauza atrocităţilor regimului comunist. Iar criminalii sunt şi acum în libertate!

Am iesit în stradă având în suflet un ideal. Ca Moldova sa fie un stat liber, democratic şi european. Cel puţin să aiba o parte din democraţia şi libertatea pe care o trăiesc la moment în Franta, ţara unde îmi fac studiile. De ce nu nu este indiferenta Moldova? Pentru ca vreau sa ne fie restabilita demnitatea de cetateni ai acestui stat. Pentru ca, dintr-un sentiment de rusine, sa nu ne ascundem de privirile europenilor pasaportul albastru când calatorim prin Europa. Pentru ca acel milion de cetateni plecati în lume sa se întoarca acasa si sa contribuie la dezvoltarea Moldovei. Iar pentru aceasta, sa avem acasa un trai decent, unde fiecare sa traiasca demn. Pentru ca sa avem înscrisa în Constitutie, odata si pentru totdeauna, denumirea corecta a acestui stat : limba româna, fara sa fim constrânsi sa gândim ca am putea “supara” pe cineva. Oare prea multe cerem ? Noi ne cerem dreptul la Demnitate!

Ca cetateani democrati ai Republicii Moldova, ne bucuram ca dupa alegerile din 29 iulie 2009, guvernarea a fost preluata de Alianta pentru Integrare Europeana. Dar consideram ca una din prioritatile majore ale noii guvernari ar trebui sa fie anchetarea evenimentelor din aprilie 2009. Atâta timp cât criminalii nu au fost judecati pentru faptele lor, lucrurile nu vor avansa. Pentru ca nu exista exemplul unui stat de drept. Fiecare trebuie sa raspunda pentru actiunile savârsite, idiferent de rang si statut social. Ne amintim cu durere de tragica zi de 7 aprilie, dar durerea e si mai mare când aflam ca brutele asasine sunt în libertate, unii din acestia fiind printre primii care au felicitat Alianta pentru Integrare Europeana, dupa ce au sters în mare graba urmele de sânge din închisori si comisariate. Eu sunt si astazi tinta unor provocari si intimidari. Indur si astazi consecintele fizice ale acelor maltratari si torturi de acum 6 luni. Si ne exprimam dintr-un sentiment de solidaritate durerea profunda fata de familiile lui Valeriu Boboc, Eugen Tapu, Ion Tâbuleac (care ne-a fost aproape consatean, noi fiind din satul vecin al lui Ion) si a lui Maxim Canisev. Doresc în primul rând ca aceste familii care au suferit sa fie îndreptatite, prin aflarea Adevarului despre acele zile tragice. Daca si s-a vehiculat ideea crearii unei Asociatii a Victimelor din 7 aprilie 2009 si chiar daca si s-a venit cu primele intitiative si actiuni în acest sens, vrem ca astazi aceasta Asociatie nu doar sa existe, dar si sa-si exercite, juridic vorbind, drepturile depline.

Ziua de 7 aprilie 2009 este o zi de Doliu, dar si Demnitate. Daca ar fi sa traim din nou aceleasi zile, vom iesi din nou în strada, chiar cu riscul vietii, sa protestam pasnic. Pentru ca vrem sa ne întoarcem acasa, sa locuim într-o tara libera si democratica.

Tinerii care au iesit atunci în strada nici nu banuiau ca acele zile din aprilie 2009 aveau sa înscrie definitiv o pagina noua în istoria Republicii Moldova.

Franta, 15 octombrie 2009

• Damian HANCU, student la Drept,
  Maria Augustina HANCU, Docotranda în Litere,