Există ceceni şi există ciukceni; primii sunt tăiaţi la falus, ceilalţi la crieri. Şi Dabija este ciukcenul ciukcenilor. /iu tsu, anno 199?/
Reamintesc un caz, care exemplifică teama marilor noştri mahări /pardon pentru pleonasm/ de istoria recentă. Ei cască larg gura despre ce a fost la 1600, 1918. Ce au făcut ei în ultimii ani ai puterii sovietice şi de la 90 încoace se tace. Sau se acoperă cu astfel de generalităţi: au făcut bine, au fost în rîndul celor buni. Da, la 1990 Laie era unul din parlamentarii «buni» de rînd cu alţii ca el /Dobrea etc/. Mai puţină lume ţine minte însă că el a şi hotărît soarta mai multor mandate, folosindu-se de ziarul L&A.
Cazul care a stîrnit nedumerirea multora: N. Dabija a pledat pro şeful Spitalulşui de psihiatrie Ţurcanu. Nu ar fi grav, dacă nu ar fi concomitent contra lui Nicolae Matcaş, care era unul di liderii MEN la acel moment. /Nu e problema mea să descriu această personalitate, nici Daibîja, în ziarul devenit al său, nu o va face/.
A fost totuşi Matcaş împăcat cu portofoliul de ministru al educaţiei şi a fost poate cel mai bun din cabinetul Druc. Dar nu şi pentru Laie. Astfel în toamna lui 90 a apărut la Ştefan un băiat dal nostru /azi activist PL/ cu un caiet şi un carandaş în încercarea de a strînge semnături în favoarea lui N. Dabija ca ministru al educaţiei. Avem autoritate atunci şi dacă am zis eu «nu», insul a plecat. Iată cum a început căderea lui Druc şi a cabinetului său.
Avea motive Laie să pretindă anume la acest jilţ? Formal, da. Scrisese ceva cu caracter pedagogic, îmi pare. Dar ce valoare are toată scriitura unui plagiator, diletant în toate ? Exemplu. Opul său despre Transnistria, copiat după scrieri ideologice ale anilor de război, în care se scapă principalul adevăr despre bieţii mpldoveni de peste Nistru: ei sunt descendenţii ardelenilor, care au fugit de latinie după 1700.

Iurie ŢURCANU

Pis. Aşi face vreun pis în altă parte, uşor de ghicit unde, dar nu pot.