Naratiune. Asta iti trebuie tie, cetitorule. Omul face. Asta e motoul tau. Omul tace. Asta e groaza ta.

Fiindca in tacere stau monstrii tai. Sub pat, noaptea. In intuneric. Chiar daca crezi ca ai uitat de ei. Chiar daca i-ai vorbit, de fapt i-ai tacut. Chiar daca ai rys de ei incepand cu prima noapte in care ai uitat sa-i cauti, aprinzynd lumina in camera. Ei nu au uitat de tine. Ei te mai asteapta acolo – sub pat sau lynga fereastra dupa zăvează.

Vei fi sau nu vei fi? Care-i intrebarea?

Dar vai de tine, cetitorule. Strigoii copilariei tale sunt fluturasi de plush pe lynga adevaratii monstri pe care ii taci. Ii nashti apoi incerci sa-i sugrumi, dar mai ales sa-i ineci (“inca cinzeci cate cinzeci”). Adevaratii balauri iti zboara prin sange si iti prajesc creierii. Nu dentistul e de vina ca miroase a carne arsa. Vinile sunt de vina.

Vino, deci, cu mine in muzeul meu de pocituri. Inbalzamati vom sta dupa sticla iar ei (monstri) vor trece pe alaturi si ne vor examina ca pe nishte relicve a ceea ce putea fi. Nu vom clipi. Ii vom lasa sa ne priveasca maruntaiele si sa se minuneze de uratsenia noastra. Vom fi bucati de arta moderna, dizolvati in formalina (da forma, ).

Naratiune, asta ne-ar fi trebuit noua, cetitorule.

Sau politica.

Dormi?

• Portalu