eiiii. eu vreau flori si de 8 martie si inq odata pe saptamana in fiecare saptamana. si gata. nu nteleg de ce asa multa filozofie pe tema asta (comentariu pe un blog)

Final Sale! Respect ieftin şi mult în kilă. Dragostea, admiraţia şi aprecierea la un preţ de numai 25%. În această zi s-au dat aproape pe degeaba, ca şi în fiecare an. Pentru că iar a fost 8 martie: Ziua Internaţională a Femeii, pe care am moştenit-o de la comuniştii nemţi în frunte cu Klara Zetkin. Milioane de femei şi-au injectat doza anuală de atenţie gratuită. Vau, ce kaif. Nouă, femeilor, ne plac lucrurile ieftine. Şi mai bine: gratuite. Omofonele haleava şi halva au pentru noi unul şi acelaşi gust. Unul dulce, bineînţeles.

Sărbătoare femeilor are rădăcini comuniste nu întâmplător. Pe noi însăşi natura ne-a făcut stângiste. Femeile din fostele ţări socialiste au un egocentrism cât casa: alimentat de principiul indispensabilităţii femelei [1] şi amplificat de un sistem de privilegii şi prestaţii sociale. De la toţi după posibilităţi fiecărui după necesităţi, iată refrenul nostru. Stabilitate şi siguranţă, atenţii şi cadouri, asta vrem pe termen lung şi pe termen scurt. Dacă nu mă credeţi, uitaţi-vă în BOP-2009 (pag. 79-80). Veţi fi surprinşi să vedeţi că simpatiile femeilor înclină spre PCRM, pe când cele ale bărbaţilor – spre partidele liberale. Corect. Huli ne trebuie nouă li-be-ra-li-za-rea eco-no-mi-ei? Ne-am regăsit în imaginea frumoasei mame cu pruncul în braţe, căreia bineînţeles că i se cuvine. Cât mai mult, vă rog. Prestaţii, indemnizaţii, ajutoare sociale şi altă haleavă. De parcă nu este adevărat că bunurile materiale trebuie distribuite în favoarea noastră, a celor mai dragi şi mai gingaşe fiinţe, care se sacrifică zilnic de dragul vostru?

Noi, est-europencele, ne credem mostre de feminitate. De două ori mai femei decât suratele din Europa de Vest, sau din SUA. Noi dispreţuim emanciparea (cea adevărată, nu isteria feministă care cere bărbaţilor să facă pipi pe şezute), pentru că asta, ne pare nouă, ar însemna să renunţăm la atenţii, cadouri, uşi care se deschid în faţa noastră, limuzine de lux şi alte panglicuţe. Cu alte cuvinte, rolul biologic de femelă indispensabilă cu viză de reşedinţă în sânul lui dumnezeu ne convine, şi nu ne prea dorim drepturi, care de obicei vin la pachet cu nişte îndemnuri insolente: „du-te la bătaie, pentru ţară mori…” Scuze, nu pot. Nu vezi, mi s-a rupt o unghiuţă.

În realitate, cu toate ifosele noastre, nu suntem decât maimuţa care nu poate scoate laba din borcan, pentru că nu se îndură să desfacă degetele cu care a înhăţat o portocală. În timp ce emancipatele din vest trag la PIB, noi ne pieptănăm melancolic chiar dacă ţara arde (să ardă sănătoasă).

Pentru că este 8 martie. Şi se dau cadouri şi flori, şi se aduc elogii ieftine pentru tot anul. Iată, într-un borcan de 3 litri pe un birou standard, vechi şi jegos, fac sex protejat (de celofana în care sunt învelite) o lalea şi un trandafir.

(Pseudo)feminitatea noastră, a est europencelor, din păcate, are două pietre de temelie: cadourile şi autocomplacerea. Şi este un lucru cel puţin trist, iar pentru fiinţele cu ceva mai multă demnitate, chiar insultător. Adevărată feminitate ar avea suficientă mândrie ca să nu accepte respectul şi aprecierea la preţ redus.

***

[1] Principiul indispensabilităţii femelei este bazat pe faptul că femelele sunt esenţiale pentru perpetuarea speciei, iar masculii, în orice populaţie biologică, se nasc mai mulţi şi pot fi sacrificaţi. Instinctul cere oricărei femele să aibă grijă de ea şi puii ei, să evite riscurile şi să solicite grijă celorlalţi.

• Lupul sur