Domnule președinte, nu vă ma chinuiți, dați un like și gata!
Posted on 09. Aug, 2012 by Anastasia in Opinii | Vizualizări: 280
Ați auzi probabil noutatea despre tragicul accident rutier produs la Ungheni, satul Morenii Noi, în care au decedat 10 oameni și 40 au fot răniți. După cum ați văzut sau puteți vedea (aici) premierul Vlad Filat a adus condoleanțe familiilor îndurerate, a zis că va oferi despăgubiri acestora și va convoca o ședință cu responsabilii din domeniu. Ce a făcut însă președintele țării? Voi în genere cum credeți, noi avem președinte sau doar plătim un nene ca să nu zică lumea că nu avem ”cap pe umeri”? Avem noi de facto președinte?
Pe președintele sau mai bine spus, pe așa zisul președinte al Republicii Moldova, Nicolae Timofti, tare-l mai ”doare inima” de treburile și mai ales tragediile cetățenilor, că de fiecare dată când se întâmplă ceva, el roagă vreo ”cheoche” sau un ”gheaghi” de prin aparatul președenției să scrie ceva acolo, în legătură cu cele petrecute, în așa fel în cât cetățenii să creadă că îi este milă și nu-l doare-n cot.
Domnule președinte, noi știm că sunteți foarte ocupat, numărându-vă banii alocați din bugetul de rezervă (pentru că indiscutabil, era o situație ”excepțională”) și mai aveți toate grijile de genul: ”pune telefonul la încărcat”, ”uite-te seara la Mesager”, ”mai vezi ce mai fac foștii colegi de serviciu, mai mărește-le leafa”, noi le înțelegem pe toate, sigur, nu aveți timp să vă scoateți prea-sfințenia de nas din birou ca să ieșiți la presă și să fățărniciți măcar un pic, să ne pară și nouă că vă pasă. Deci, dat fiind faptul că sunteți într-atât de ocupat că noi am și uitat că existați, nu vă mai chinuiți, făceți-vă un profil de facebook și doar puneți like la filmulețele cu Vlad Filat în care el își bate cât de cât capul de cele ce se petrec în țară.Eu cred că așa e mai bine, totodată veți economisi și pe salariile celor care vă scriu comunicate de presă.
TIMEROUN.BLOGSPOT.COM
Dacă ți-a plăcut articolul, urmărește Curaj.Net pe Facebook!
Comentarii facebook:





Oamenii-Fluturi au nevoie de susținere!

FRONTUL RE-UNIRII
Aug 10th, 2012
UN 5 AUGUST FIERBINTE LA BALTI:
DUMINICA SANGEROASA:
Marsul pasnic, democrat si european al Re-Unirii noastre cu România:
CRONICA TEROAREI OCUPANTILOR RUSO-COMUNISTI
CONTRA MOLDOVENILOR:
—————————————————————————-
1.
Marti, 7 August 2012:
Patru persoane au fost internate în spital după ce autobuzul în care se aflau
s-a izbit puternic de un copac.
Autobuzul transporta 40 de personae care muncesc la o fabrică din Bălți.
Potrivit Poliției Rutiere, accidentul s-a produs pe traseul Bălţi-Sărăteni.
Șoferul, în vârstă de 52 de ani, a pierdut controlul asupra vehiculului
———–din —-cauza ——–unei——- defecțiuni——– la—— o——- roată———-
/????????????????????????????????????????????????????????????????????????????/
La un moment dat, autobuzul a deraiat și s-a tamponat într-un copac de pe marginea acostamentului.
În urma impactului patru pasageri în vârstă de 29 ani, 24 ani, 36 ani şi 20 ani au fost rănite.
La fața locului a fost solicitată intervenţia unui echipaj de salvatori.
Ei au lucrat la deblocarea şi descarcerarea persoanelor prinse în autobuzul accidentat.
Persoanele rănite au fost transportate la spitalul municipiului Bălţi.
Medicii spun că victimele accidentului sunt în afara oricărui pericol.
Cazul este cercetat de către Serviciul urmăririi penale al Comisariatului Poliției din Sângerei.
/arena md /
http://www.arena.md/?go=news&n=13952&t=ACCIDENT_l%C3%A2ng%C4%83_B%C4%83l%C8%9Bi._Un_autobuz_cu_muncitori_s_a_izbit_puternic_de_un_copac
——————————————————————————————-
N.B.
Sabotaj rusofon dupa genocidul de duminica trecut din Balti
contra patriotilor unionisti moldoveni ?
Caci munictorii din autobuz sunt moldoveni din satele invecinate
care se duceau la Balti sa lucreze pentru mafiotii rusofoni ocupanti.
Este rasplata teroristilor rusofoni pentru arestarea confratelui lor razboinic,
un taximetrist rusofon de 26 de ani, care a ranit o jurnalista,
si actualmente arestat de politie ?
La ce firma ocupanta apartine autobuzul respectiv ?
Cine este paznicul garajului ?
Care-i organizatia terorista straina noua care sta in umbra acestor acte teroriste ?
De ce politia moldafneasca si stati-alista doarme ?
————————————————————————————————–
2.
“Ziarul de Garda”, Joi, 9 August 2012:
MAI anunţă că 8 persoane au decedat în urma unui accident rutier,
produs în această dimineață, aproximativ la ora 7:50,
în apropierea localității Moreni (Ungheni).
Potrivit informațiilor preliminare, autocarul de marca Mercedes-Benz,
care circula pe ruta Morenii Noi – Ungheni,
nu a virat la timp în curbă și a continuat deplasarea înainte,
ieșind de pe traseu și derapând într-o prăpastie.
Mai mulți pasageri ai autocarului au fost spitalizați.
Primele examinări ale locului accidentului demonstrează că pe carosabil
nu există urme lăsate de pneuri în urma frânării.
Astfel, ipotezele principale, care ar sta la baza acestui accident grav sunt,
—-fie——- că——— frânele——— unității——– de ———–transport—– au—— cedat—-
??????????????????????????????????????????????????????????????????
fie că șoferul autocarului nu a fost atent.
Organele de anchetă, în colaborare cu Poliția Rutieră investighează cazul,
pentru a stabili cauzele exacte ale accidentului și cine se face vinovat de producerea acestuia.
Direcția Poliției Rutiere a Ministerului de Interne atenționează administratorii rutelor urbane
și interurbane, despre importanța verificării și menținerii în stare bună de funcționare a unităților de transport de călători, cât și despre verificarea capacităților șoferilor acestora.
http://www.zdg.md/stiri/accidentul-de-pe-morenii-noi-%E2%80%93-ungheni-autocarul-a-derapat-intr-o-prapastie/comment-page-1#comment-151676
——————————————————————————————————–
RAZBOIUL NEDECLARAT OCULT
AL TERORISTILOR OCUPANTI CONTRA MOLDOVENILOR ?