Natalia Barbu este împiedicată să participe la selecția Eurovision 2013 de noul regulament al TRM
Posted on 27. Dec, 2012 by selectate de pe net in Opinii | Vizualizări: 503
La începutul lunii Noiembrie vă anunțam cu bucurie că am pregătit o melodie frumoasă pentru a participa la selecția din R. Moldova pentru Eurovision 2013… o piesă, care am convingerea că ar putea obține un loc de frunte în Suedia…
La o luna după anunțul meu, TRM a dat publicității “NOUL” Regulament pentru selecția interpretului care să reprezinte R. Moldova la Eurovision 2013.
Din păcate noile reguli sunt aberante… pe scurt, nu se permite unui interpret să participe cu piesa pentru care s-a pregătit.
În schimb autorii sunt obligați să renunțe la toate drepturile si să accepte alegerea interpretului de catre o… “tragere la sorți” !!!???
Pentru cei interesați noul regulament se poate consulta aici: http://www.trm.md/ro/
… si da, este diferit de cel din anii trecuți…. și de orice alt regulament al țărilor participante.
Împreuna cu autorii piesei Radu Sirbu și Sianna plus o echipa de profesioniști (coregrafi, stiliști, dansatori, fotografi…) am pregătit timp de 4 luni conceptul piesei “Confession”, dar noul regulament nu îmi permite să o interpretez, lăsând la voia unui asa zis “proces de tragere la sorți” cine va alege piesa, eu urmand să aleg o piesă, foarte probabil, nepotrivită mie, din cele care ar fi selectate de juriu… este NOAPTEA MINȚII.
Nu mă intelegeți greșit… eu pot interpreta si cartea de telefon, dar pentru a obtine un loc bun la Eurovision este nevoie și de o compoziție pe măsură…
Un asemenea regulament nu este impus în nici o țară… Numai în cazuri în care juriul consideră că o piesă valoroasă este asociată unui interpret mediocru, se recomandă autorului să aleagă alt interpret dintr-o listă agreată, dar NUMAI autorul este cel care decide interpretul și nu o tragere la sorți mai mult sau mai puțin transparentă.
Mă întreb daca vor fi artiști destul de disperați sau naivi care să accepte aceste noi reguli.
Eu aș sugera artiștilor să nu se lase călcați în picioare și să își faca auzită VOCEA… pentru că în muzică Vocea LOR contează, și nu cea a unui funcționar obscur.
Săptămâna trecută, am solicitat TRM să accepte participarea mea cu piesa “Confession”, pentru care m-am pregătit, dar raspunsul primit acum câteva ore confirmă că regulamentul nu se va schimba și nu mi se poate garanta că voi interpreta piesa care a fost compusa pentru mine…
Consider noul regulament o jignire adusă adevaraților artiști, deoarece îi consideră din start submediocri și incapabili.
TRM afirmă că prin acest Nou regulament se promovează o “selecție performantă”… ce glumă proastă!
Am căutat o explicație logică sau o intenție bună în acest NOU regulament, dar nu am găsit nici una.
O sursă din Chisinau (căreia îmi vine greu sa îi dau crezare, pentru că ar duce în derizoriu procesul de selecție din R. Moldova), afirmă că un anumit domn cu influență dorește cu orice preț să iși promoveze “protejata” la Eurovision… și cum să îndepărtezi interpreți valoroși față de care aceasta nu ar avea nici o șansă, decât inventând reguli absurde și de neacceptat de către artiștii adevarați…în plus ar avea nevoie si de o piesă valoroasă muncită de alții.
Ca urmare, cu regret vă anunț că în aceste condiții, atât eu cât și autorii, nu vom participa la selecția Eurovision 2013 din R. Moldova.
Veți putea asculta noua mea piesă “Confession” în ziua lansarii, pe 03.01.2013.
Acestea fiind zise, las in urmă (2012) întristarea datorată acestui fapt si vă urez un An Nou Fericit și Luminos.
Cu drag, Natalia






Oamenii-Fluturi au nevoie de susținere!

Comentarii facebook: